(fragmente dintr-o carte pe care probabil n-am s-o public vreodată)

Cred cu adevarat in faptul ca a fi scriitor e mai mult decat a te ajuta pe tine insuti. La naiba, nu te ajuti deloc, dar Dumnezeule, sa vezi ca povestea pe care tu o transpui pe foi incalzeste inimile altora... aia inseamna fericire si sentimentul ca n-ai muncit in zadar sa rupi bucati din tine si sa le scrii.

Esti propriul tau papusar, tu legi cuvintele cu cerneala in loc de ata pe foi, iar oamenii au dreptul sa te inteleaga sau nu. Unii nu te vor intelege si-ti vor judeca povestea doar dupa primele 3 pagini citite, iar altii te vor impinge de la spate spunandu-ti "pune mana pe hartie si termina-ti cartea si cheama-ne la prezentare!" (multumesc doamnei profesoare pentru aceasta incurajare). Dar intotdeauna e vorba de alegerea ta, tu-ti alegi singur publicul a carui voce o vei asculta. Si mai e o voce pe care trebui s-o asculti - vocea ta, voca care la 2 dimineata iti spune sa pui mana si sa scrii, sa dai lumii povestii pe care o cere, caci e visul tau de la 15 ani sa scoti o carte!  Aia e vocea dupa care trebuie sa te ghidezi, pe care trebuie s-o asculti cu urechile ciulite, cu inima deschisa si cu tot cheful din lume, chiar daca, judecand dupa alarma, in mai putin de 4 ore te trezesti.

Intotdeana m-am intrebat daca noua, oamenilor potriviti pentru ceva dar cu probleme cu punctualitatea ni se acorda o a doua sansa. Sa nu indrazniti sa considerati ca am intarziat la servici, la scoala sau la un interviu pentru un job, ci intarziasem in gara. In gara pentru a prinde trenul care ma ducea la dragostea mea adevarata, sau cel putin spre 3 luni foarte calde a verii lui 2014, in care m-as fi maturizat si as fi plans si as fi iubit ca prima oara. 

Fara a fi ironica, ma indragostisem si incepusem sa scriu o carte, dar dintr-o data imi erau blocate gandurile. Nu eram prea populara in liceu, dar daca stau sa ma gandesc bine, rupsesem cateva inimi in primii 2 ani de liceu, insa intorcandu-ma la idea principala, tin minte ca momentul in care gandurile mi s-au blocat a fost cand l-am vazut pe scena dansand. Pana atunci, nu i-am dat asa mare importanta, il mai vedeam prin oras cu adunatura de ratati cu care umbla. Ne mai salutam uneori, alteori doar ne aruncam zambete, nestiind ca timp de 2 ani zambetele alea vor aparea doar cand certurile incetau. 

El era persoana langa care nu m-as fi vazut niciodata, dar m-am indragostit intr-o secunda, vazandu-l cum dadea tot ce avea mai bun acolo, pe scena. Niciodata nu trebuie sa spui "niciodata", nici macar atunci cand joci "Eu niciodata n-am...", da, deja stiu asta! 

Uneori ma intrebam care e rostul vietii si cum e partea in care ai o familie si te simti implinit, nu cumva trebuie sa ai inima rupta de cateva ori inainte de a spune "da" si sa-ti vezi copii crescand? 

In ziua cand l-am vazut, era ziua unui concurs scolar de talente. Era aproape de sfarsitul scolii, vara deja incepuse. Nu stiam ce era cu mine, simtisem o explozie in interior, urmata de o caldura care mi-a invaluit tot corpul si sufletul si simteam cum zambetul mi-era pana la urechi si cum imi luau foc obrajii. 

-Toamna depresiva

                    Am ars fiecare pod ce-mi scurta drumul spre tine, doar ca sa nu fac o prostie și sa ma întorc în trecut, dar ghice ce? Au rămas drumurile lungi, drumurile presărate cu covoare lungi de frunzele toamnei, printre care noi treceam ținându-ne de mana; acum, totul era presărat cu parfum de disperare și tonuri de gri, de agonie, de tristețe. Nu ma înțelegeam cu corpul meu și alegeam sa merg prin locurile unde noi fusesem cândva, prin locurile în care îmi furai săruturi și-mi șopteai ca ma iubești. Mintea mea zbura la toate acestea, în timp ce pășeam ușor și tărăgănat pe frunze, care păreau ca-și schimbau culorile de galben, rosu și ușor verzui în culori închise ce-mi descriau starea de spirit și făceau ca golul din inima sa se adâncească din ce în ce mai tare.
                   

                    Ma treceau diferite stări și deveneam din ce în ce mai confuza, deoarece peisajul părea la fel de normal ca și-n lunile trecute dar lipsea ceva important - TU. Tu, ținându-ma de mana, încălzindu-mi sufletul cu vorbe frumoase, tu, încercând ciocolata neagra cu frișca de la cafeneaua din colt, în timp ce eu întârziam mereu la întâlniri, tu, încercând sa ma faci sa nu ma simt ca un dezastru, tu, întorcându-mi lumea cu susul în jos doar cu o privire. Vantul bătea și-mi răvășea parul, asa cum tu îmi ravasisei sufletul și începeam din ce în ce mai tare sa cred ca dorul pe care îl simțeam era singurul mod în care îmi puteam demonstra ca tot ce-am avut era real.

-őrültség-

                   

                  Ai vrut de la început sa ai o viata cu mine cum a avut Adam cu Eva, înainte ca ea sa muște mărul,nu? Dragul meu Adam, nimic nu e pentru totdeauna în viata Evei. Unii oameni chiar nu se pot potrivi în viata ta, oricât de mult ai încerca. Trezește-te, bai Adame îndrăgostit! Nimic nu e pentru totdeauna în viata Evei. Poți sa bei cât vrei, Adame, dar degeaba ii dai mesaje Evei când sângele tău se transforma în alcool. Știi prea bine ca nu poți sa bei îndeajuns încât sa ii uiți pe cei pe care i-ai iubit cel mai mult. Ce ne faci acum Adame? Ne pictezi în minte imagini colorate transcrise cu cerneala neagra pe o foaie velina? Nu ascunde faptul ca au fost scrise prima data pe pieptul tău sângerând. Tu ești un exemplu pur ca lucrurile rupte în mii de bucăți sunt la fel de frumoase. Adame, nu-ți mai plânge de mila, căci nimic nu tine la nesfârșit în paradisul primordial al bietei Eve.

Astazi, cred.

                  Am învățat sa aștept. Am învățat sa trăiesc clipa. Sa nu țin cont de timp. Ce e timpul pana la urma, în comparație cu mine, un adolescent nebun? Sunt un adolescent cu cearcăne, treaz 25 din 24. Si ce? Cu ce ma împiedică pe mine acest fapt, acest lucru, TIMPUL sa cred? Eu cred. Astăzi cred în orice. Astăzi pot zbura și nu din cauza vreunei substanțe. Astăzi zbor departe, la fel ca și gândurile mele. Astăzi n-am limite - îmi las sufletul sa plece din camera în care sta ascuns, îl las sa-mi părăsească aorta și sa călătorească oriunde în lume. Acolo unde ii e dorul. Acolo unde n-ajunge trupul. Astăzi cred, cred ca sufletul iți va spune cuvintele pe care mintea le cerne în gura dar limba le tine departe de urechile tale. Astăzi cred ca mâine va fi mai bine. Astăzi cred în mine. Si-n tine. Si-n NOI. Astăzi sufletul mi se va agăța de primul balon găsit pe cer și va zbura ca un lampion plin de gânduri și-ți voi șopti cele mai dulci vorbe. Vorbele pe care inima le dictează. Astăzi cred în iubirea pura, ca acea iubire a unui copil de 3 ani care primește un cățeluș cu fundita roșie cadou de la bunicii care de obicei ii dau ciocolata și bomboane, Genul ala de iubire pura ce aduce pe fetele noastre triste, zâmbete sincere.

Note to self.

I. Nu ti-o zic din auzite, sau pentru ca asta pretind sa cred. Ti-o zic fiindca te iubesc. TU, tu sa nu ma iubesti, pentru ca oamenii vin si pleaca si nu e vina lor, asa e menit sa fie. Si nu conteaza motivul pentru care iti intra in viata, sau daca vor sta pentru toata viata ori doar pentru cateva clipe, oamenii tot te vor rani.

Tu sa nu ma iubesti, nu. Pentru ca te voi face sa te simti special. Pentru ca voi fi diferita, pentru ca te voi face sa nu poti sta fara mine. Pentru ca te voi duce in locuri dragute si-ti voi fura sarutari pe neasteptate. Pentru ca vom face o multime de poze. Pentru ca o sa te distrug in cel mai frumos mod posibil. Pentru ca o sa plec din viata ta fara motiv, fara ca macar sa-ti spun.

Pentru ca iti vei pune mii de intrebari. Pentru ca vei crede ca e vina ta si nu vei dormi noptile gandindu-te la ce ai facut gresit.

Dar la sfarsit, la sfarsit vei intelege de ce uraganele poarte nume de oameni.

II.  Imi va fi mila de cea care te va iubi dupa eu o sa-ti rascolesc viata si o s-o las ca dupa un uragan. Ea va fi gata inca de la prima intalnire a voastra sa ridice bucatile inimii tale si sa le puna la un loc. Va auzi numele meu de atatea ori incat va crede ca e pentru tine ca ceva sfant, dar ii vor creste indoielile in privinta ta. 
       Se va uita la fata ta, la ochii tai goi, la buzele tale, la gatul tau si in secret se va intreba cum te atingeam eu. Si ea-ti va face aceleasi promisiuni ca mine, poate unele in plus, acelea pe care eu nu le-am putut respecta.
               Va auzi si povesti teribile, despre cum beam, despre cum fumam si la fel ca tine, se va intreba cum ai putut iubi un monstru cu chip de femeie in tot acel timp.
                     Si totusi, nu iti vei putea gasi alinare in ea, caci nu-mi poate completa prezenta, spiritul, fantoma. 
        La sfarsit va intelege de ce inca nu te uiti in dulapul cu haine sau de ce nu te uiti sub pat, va intelege ca peste tot esti bantuit de amintirile cu mine. 

Excursie printre ganduri

EU.

Exist. Prin munti de agonie si sperante false, exist. Respir, deci exist. Fac umbra pamantului, deci, exist; 

Am fost un copil diferit. Nu mi-a placut sa-mi expun niciodata gandurile cu voce tare, pentru ca vedeam la cei mari ca tot ce ziceau se intorcea la ei parca muscandu-i, lovindu-i, trandindu-i la pamant.

Mi-a fost frica sa spun contrariul multimii. Mi-a fost frica sa fiu "eu". Mi-a fost frica sa nu fiu aratata cu degetul fiindca in locul muntilor de fericire pe care-i vedeau altii, eu vedeam, pur si simplu, realitatea - munti de probleme si avalanse de cuvinte urate, nori negri de certuri si tristete. Dar e ok, fiindca fiecare are realitatea lui.

 Fiecare se invarte in bula lui de sapun si trebuie sa fie atent pe cine primeste inauntru, ca oamenii au multe fete. Stii cum e? Am primit in bula mea de sapun oameni cu fete blajine si zambete perverse ascunse dupa aceste masti, care cu primul ac au incercat sa-mi darame tot ce cladisem. Probabil de aici sa zic ca am probleme cu increderea in oameni. Iar altii au intrat in bula mea incercand din rasputeri sa-mi arate ce fel de om sunt si sa ma schimbe doar in bine, dar i-am aruncat cu prima ocazie. Si regret, regret, regret. Imi lipsesc oamenii buni. Imi lipsesc oamenii care zambesc din toata inima cand ma privesc. Imi lipsesc oamenii care mi-au aratat drumul drept in viata. Imi lipsesc oamenii. 

Cu timpul, cand am crescut, am prins curajul sa spun "nu" cand multimea zicea "da", iar pentru asta, am fost un om aratat cu degetul, dar am invatat ca sunt multe de invatat de acum incolo si ca drumul in viata e cel pe care-l alegem noi, nu pe care ni-l dicteaza altii...pana la urma, vorba cuiva cunoscut, "Daca nu faci ce vrei, de ce mai zici ca-i viata ta?" (Nimeni Altu' - Miraj) . 

Am 18 ani, 18 primaveri de zambete, 

de lacrimi

de extaz

de minciuni

de adevaruri spuse

de sentimente

de secrete

de iubiri

de povesti

de dorinte

de vise

de echilibru

de sanse

de balans

de emotii

de stari

de senzatii noi

de aventuri

de iubiri trecatoare

de amintiri

de poze facute

de zambete false

de ironie

de note luate

de asteptari

de blocaje

de lupta

de tradari

de dezamagiri

de fluturi in stomac

de carti citite

de tigari fumate

de nervi

de ciocolata mancata

de flori primite sau oferite

de zambete scurte necunoscutilor

de creioane tocite

de stari de-mai-inalt-ca -cerul

de cuceriri

de casti si muzica la maxim

de plimbari

de ganduri

de versuri

de clipe

18 primaveri de MINE. De persoana care sunt. De omul care am devenit. Am fost speriata la inceput, speriata de realitatea vaga a oamenilor si de normalitatea comporntamentelor lor, de faptul ca taiau in carne vie nu doar prin actiuni ci si prin vorbe, prin faptul ca purtau masti pentru fiecare in parte, pentru ca-si spargeau bulele unii altora. Pentru ca si-au tatuat pe suflet ura. Pentru ca in scurt timp s-au pierdut pe ei insisi si au ramas singuri si confuzi. 

"Dragul meu"

"Dragul meu, 

A trecut o vreme. Iti mai amintesti de mine? Da,da, da! Eu sunt, fata micuta, cu care ieseai acum ceva timp. Stiu! E ironic cat de mult ne schimba timpul? Nu, nu m-am mai ingrasat, nici n-am slabit si nici nu mi-am tras o frizura noua si nici nu am mai crescut in inaltime. Ne-am schimbat, noi, noi nu mai suntem "NOI". Nu mai avem aceleasi lucruri in comun, nu mai avem aceleasi scopuri in viata... nu mai traim la fel, aceiasi viata de 2.

Iti scriu fiindca te-am vazut astazi. Erai acelasi om, un om cu o privire verde ce n-o poti uita, fiindca e ca si cum iti taie rasuflarea mereu cand o intalnesti. Erai la fel de frumos si la fel simteam.

Imi batea inima la fel de tare.

Simteam, in acelasi timp cu fluturii si durerea pe care mi-ai lasat-o in suflet.

Mi-ai facut sufletul ruine.

M-ai facut sa nu mai fiu eu.

Stii cum e? Totul parca mi se intorcea inapoi in flash-uri pe retina si durea al naibii de tare. Resimteam primul sarut.

Revedeam locul nostru.

Revedeam primele noastre momente.

 Primele promisiuni.

Primul "te iubesc".

Primele poze trasnite.

Apoi..

Primele lacrimi. 

Primul moment cand m-am simtit confuza.

Primul moment cand am simtit cum sunt rupta in bucati,

Primul moment cand inima mi-era franta.

Primul moment cand mi-am vazut sufletul in ruine.

Prima data cand simteam ca merg si ca fac orice lucru in van.

Prima data cand simteam ca totul e in van.

Prima data cand nu aveam raspuns la intrebari.

Prima data cand toata lumea mi-era data peste cap.

Prima data cand am simtit cum e sa fii singur.

Prima data cand totul se ducea de rapa.

Apoi lacrimi, din nou.

Tristete.

Neliniste.

Nopti nedormite.

Muzica trista.

Zambet fals.

Dar, dragule, n-am sa te presez cu istoria mea, despre cum am dus-o de cand ai plecat. Vad ca zambesti, dar nu-mi zambesti mie, ci fetei care e in spatele meu, care acum alearga spre tine si te cuprinde in brate. Probabil ca in bratele ei iti odihnesti sufletul. Probabil pe ea o iubesti asa cum imi spuneai mie ca ma iubesti, probabil ca bratele ei iti sunt casa, probabil.. probabil! Probabil ce stiu eu? Nu stiu, nu stiu, nu stiu.

Mi-a fost frica sa te pierd, probabil asta ai gasit-o ca fiind slabiciunea mea.

Insa dragul meu, ma tin de promisiunea mea, nu presez aceste ganduri mai mult de atat, ci inchei prin a spune ca privindu-te pe tine, imi vad toata fericirea."