Esti propriul tau papusar, tu legi cuvintele cu cerneala in loc de ata pe foi, iar oamenii au dreptul sa te inteleaga sau nu. Unii nu te vor intelege si-ti vor judeca povestea doar dupa primele 3 pagini citite, iar altii te vor impinge de la spate spunandu-ti "pune mana pe hartie si termina-ti cartea si cheama-ne la prezentare!" (multumesc doamnei profesoare pentru aceasta incurajare). Dar intotdeauna e vorba de alegerea ta, tu-ti alegi singur publicul a carui voce o vei asculta. Si mai e o voce pe care trebui s-o asculti - vocea ta, voca care la 2 dimineata iti spune sa pui mana si sa scrii, sa dai lumii povestii pe care o cere, caci e visul tau de la 15 ani sa scoti o carte! Aia e vocea dupa care trebuie sa te ghidezi, pe care trebuie s-o asculti cu urechile ciulite, cu inima deschisa si cu tot cheful din lume, chiar daca, judecand dupa alarma, in mai putin de 4 ore te trezesti.
Intotdeana m-am intrebat daca noua, oamenilor potriviti pentru ceva dar cu probleme cu punctualitatea ni se acorda o a doua sansa. Sa nu indrazniti sa considerati ca am intarziat la servici, la scoala sau la un interviu pentru un job, ci intarziasem in gara. In gara pentru a prinde trenul care ma ducea la dragostea mea adevarata, sau cel putin spre 3 luni foarte calde a verii lui 2014, in care m-as fi maturizat si as fi plans si as fi iubit ca prima oara.
Fara a fi ironica, ma indragostisem si incepusem sa scriu o carte, dar dintr-o data imi erau blocate gandurile. Nu eram prea populara in liceu, dar daca stau sa ma gandesc bine, rupsesem cateva inimi in primii 2 ani de liceu, insa intorcandu-ma la idea principala, tin minte ca momentul in care gandurile mi s-au blocat a fost cand l-am vazut pe scena dansand. Pana atunci, nu i-am dat asa mare importanta, il mai vedeam prin oras cu adunatura de ratati cu care umbla. Ne mai salutam uneori, alteori doar ne aruncam zambete, nestiind ca timp de 2 ani zambetele alea vor aparea doar cand certurile incetau.
El era persoana langa care nu m-as fi vazut niciodata, dar m-am indragostit intr-o secunda, vazandu-l cum dadea tot ce avea mai bun acolo, pe scena. Niciodata nu trebuie sa spui "niciodata", nici macar atunci cand joci "Eu niciodata n-am...", da, deja stiu asta!
Uneori ma intrebam care e rostul vietii si cum e partea in care ai o familie si te simti implinit, nu cumva trebuie sa ai inima rupta de cateva ori inainte de a spune "da" si sa-ti vezi copii crescand?
In ziua cand l-am vazut, era ziua unui concurs scolar de talente. Era aproape de sfarsitul scolii, vara deja incepuse. Nu stiam ce era cu mine, simtisem o explozie in interior, urmata de o caldura care mi-a invaluit tot corpul si sufletul si simteam cum zambetul mi-era pana la urechi si cum imi luau foc obrajii.
