homokóra

Sunt oameni potriviți la locul potrivit.
Sunt melodii ce-ți vor trezi amintiri peste ani.
Sunt oameni cu inima buna dar întârziați spre trenul dragostei.
Sunt ochi îndrăgostiți dar cu oceane tumultuoase in ei.
Sunt inimi reparate cu iubire.
Sunt oameni intre oameni.
Sunt lacrimi și mâini tremurânde pe o strada pustie, într-o miercuri seara, in timp ce ploua.
Sunt hohote de ras și nisipul fierbinte pe care tu alergi iar el după tine, sa te prindă și sa te sărute.
E un necunoscut in Gara de Nord pe care-l privești cu interes, deși el așteaptă pe peron un alt tren, iar tu pleci spre munte.
E el într-o mare de oameni și-i recunoști ochii căprui dintr-o mie, chiar și după atâtea luni de liniște.
E el care conduce, privind-o cu admirație, iar ea deschide trapa mașinii răzând, lăsându-și parul și mâinile in bătaia vântului de sfârșit de august.
E o păpădie in care sufli, dorindu-ți sa-l mai vezi măcar o data.
E un vârf de brad pe care-l puneți împreună.
E un avion care știi ca te va duce departe de suferința.
E o mașina care duce pe cineva la căldura familiei pe care n-o mai văzuse de mult.
Sunt sticle goale ce rămân in urma ta in Vama.
Sunt partituri neterminate, ramase undeva pe podeaua veche din camera mea.
Sunt artificii pe care le-am privit la miezul nopții împreună, de Revelion.
E dorul care m-a ținut treaza seri la rând.
E muzica ce ai ascultat-o la maxim in serile de vineri.

E strada pe care te-am întâlnit, când mi-am scăpat partiturile din mana.
E privirea ce ne-a îndrăgostit și clepsidra ce s-a spart cu primele șoapte de iubire.
E întrebarea ce a rămas in urma: "Era la fel dacă nu te cunoșteam?"
Sunt oameni potriviți la locul nepotrivit.